Evoluția Imunoterapiei în Oncologie | Dr. Stücker DGHT

Evoluția Imunoterapiei în Oncologie: De la Rădăcinile Naturiste la Tehnologia de Vârf

Sinteza prezentării „Die Entwicklung der Immuntherapie in der Onkologie” susținută de Dr. Wilfried Stücker și Dr. Tobias Sprenger (Immun-Onkologisches Zentrum Köln – IOZK) la Congresul DGHT (Baden-Baden, 30.10.2026).

Introducere și Fundamentele Istorice ale Imuno-Oncologiei

Imunoterapia a devenit un pilon central al oncologiei moderne. Originile sale datează încă din secolul al XIX-lea, când s-a observat pentru prima dată că infecțiile severe pot declanșa regresia tumorilor [1], [2]. Descoperirea celulelor dendritice și a mecanismelor imunității (Premiul Nobel 2011) [4], [5], [8], introducerea inhibiției punctelor de control – Checkpoint-Inhibition (Premiul Nobel 2018) și cercetările recente privind celulele T reglatoare (Premiul Nobel 2026) reprezintă pietre de hotar fundamentale.

Spre deosebire de chimioterapie — care vizează distrugerea directă a celulelor cu proliferare rapidă (unde sistemul imunitar are un rol pasiv) — imunoterapia urmărește să integreze activ sistemul imunitar în procesul de vindecare, întărindu-i capacitatea de a recunoaște și elimina specific țesutul malign [1], [2].

  • Secolul 19: Medicul german Wilhelm Busch (1868) a descris modul în care tumorile pot regresa în contextul unor infecții severe (ex. erizipel) [1]. Această observație a fost preluată de americanul William B. Coley (1891), care a dezvoltat preparate pe bază de toxine bacteriene (Toxinele lui Coley) pentru a induce un răspuns imunitar, punând bazele activării terapeutice a sistemului imunitar [2].
  • Secolul 20: În paralel, imunologul Paul Ehrlich (1909) a dezvoltat conceptul supravegherii imune (Immunüberwachung), postulând că sistemul imun recunoaște și elimină continuu celulele maligne incipiente [3].

Diferențierea Imunologică, Toleranța și Rolul Celulelor Dendritice

Odată cu înțelegerea tot mai profundă a proceselor imunologice, a devenit clar că nu orice activare imunitară duce automat la o respingere eficientă a tumorii. Fără semnalele de pericol (DAMPs/PAMPs) corespunzătoare, sistemul imunitar poate dezvolta o stare de toleranță față de celulele tumorale [4], [5].

Problema de bază (Tumor Escape Mechanisms): Interdicția strictă a sistemului imunitar de a ataca celulele proprii (pentru a preveni bolile autoimune) este exploatată de tumori. Odată ce o celulă tumorală s-a stabilizat, ea este tolerată ca fiind o „celulă proprie”. Pentru o imunoterapie eficientă, celulele tumorale trebuie re-educate să apară ca fiind „străine” (fremd) sau imunogene.

Descoperirea Celulelor Dendritice (Premiul Nobel 2011)

Descoperirea celulelor dendritice (DC) de către Ralph Steinman, precum și caracterizarea imunității înnăscute de către Beutler și Hoffmann, au clarificat faptul că o reacție imunitară eficientă apare numai atunci când antigenele sunt prezentate în prezența unor semnale de pericol [4], [5], [8]. Celulele dendritice decid dacă declanșează un răspuns imun agresiv sau dacă tolerează antigenul prezentat, în funcție de prezența factorilor de stres asociați morții celulare imunogene [4].

Viroterapia Oncolitică – Activarea Imunogenă Țintită

Viroterapia oncolitică reprezintă tranziția de la activarea imună nespecifică la procese țintite. Viruși adaptați — precum Newcastle Disease Virus (NDV) — au fost utilizați terapeutic de către Cassel în SUA și ulterior prin lucrările lui Volker Schirrmacher (Centrul German de Cercetare a Cancerului – DKFZ) și ale Centrului de Imuno-Oncologie din Köln (IOZK) [6], [7].

  • Mecanismul de acțiune: Spre deosebire de ipotezele anterioare, eficiența nu constă doar într-o viroterapie nespecifică. Virușii oncolitici infectează selectiv celulele maligne (datorită deficitului de producție de interferon celular), se multiplică și induc o liză tumorală [6], [7].
  • Eliberarea antigenelor și a semnalelor de pericol: Această liză eliberează antigene asociate tumorii în combinație cu semnale puternice de pericol (DAMPs/PAMPs). Această combinație este critică pentru activarea celulelor dendritice și generarea ulterioară a unui răspuns imunitar sistemic anti-tumoral specific (Vaccinuri cu DC) [6], [7].

Evoluția Terapiei cu Anticorpi, CAR-T și Inhibitorii Punctelor de Control

În ultima parte a expunerii, Dr. Stücker analizează trecerea către imunoterapiile celulare specifice:

  • Terapia cu Anticorpi Monoclonali: Era terapiilor țintite a început cu Rituximab (1997) (împotriva CD20 în limfoame) [9], [10] și Trastuzumab (1998) (pentru blocarea HER2 în cancerul de sân) [11]. Astăzi se utilizează anticorpi conjugați sau radioliganzi (precum Lutetium-177 în cancerul de prostată) pentru a livra agenți toxici direct în tumoră (terapie teranostică) [12], [13], [14], [15].
  • Terapia celulară CAR-T: Celulele T ale pacientului sunt modificate genetic (receptori himerici) pentru a recunoaște și elimina specific tumorile. Deși excelentă în cancerele hematologice (leucemii, limfoame), eficacitatea în tumorile solide rămâne limitată din cauza micromediului tumoral supresor și a heterogenității antigenice.
  • Checkpoint-Inhibition (Reactivarea Imunității): Descoperirea anticorpilor anti-CTLA-4 (Ipilimumab, 2011) [16] și ulterior a inhibitorilor PD-1 și PD-L1 (2014, 2016) [17] a reprezentat un salt paradigmatic. Acești anticorpi nu atacă direct tumora, ci deblochează „frânele” (mecanismele de supresie) impuse de tumoare asupra limfocitelor T în micromediul tumoral, permițând celulelor T proprii (dacă sunt deja prezente și specifice tumorii) să atace din nou țesutul malign [16], [17].

Rolul Hipertermiei Fizice și Concluziile (Schlussfolgerung)

Pe lângă terapiile biologice, metodele fizice din oncologia integrativă capătă un rol esențial în modificarea micromediului tumoral și generarea efectelor imunologice:

  • Ideea utilizării febrei (Coley, Wagner-Jauregg) s-a transformat în hipertermia corporală totală moderată (WBH/GKHT), capabilă să activeze procesele imunitare sistemice și să îmbunătățească prezentarea antigenelor.
  • Electrohipertermia loco-regională modulată (mEHT): Acționează primar prin câmpuri electrice de radiofrecvență și efecte termice, inducând stresul celular selectiv (eliberarea de DAMPs și HSP) și amplificând semnalele imunogene (Szasz, 2010).
  • Concluzie (Take Home Message): Imuno-oncologia modernă reprezintă o evoluție științifică a principiilor clasice ale medicinei naturiste (activarea răspunsului febril și imun). Dr. Stücker subliniază că succesul constă într-o abordare multimodală (vaccinuri dendritice + viroterapie oncolitică + Checkpoint-Inhibitori + Hipertermie), aplicată timpuriu (de exemplu, neo-adjuvant înainte de îndepărtarea chirurgicală a tumorii primare – este necesar antigen din aceasta tumora “mama”), pentru a genera o reacție imună activă, țintită, care distruge exclusiv celulele tumorale și protejează țesutul sănătos („Stahl, Strahl und Chemo” fiind de multe ori proceduri exclusiv pasive pentru pacient).
dr Wilfried Stuker DGHT eV - presentation immuntherapie kongress 30.10.2026 Baden Baden
dr Wilfried Stuker DGHT eV - presentation immuntherapie kongress 30.10.2026 Baden Baden(1)
dr Wilfried Stuker DGHT eV - presentation immuntherapie kongress 30.10.2026 Baden Baden(2)

Referințe Științifice și Surse Bibliografice (Literatur)

Lista completă a publicațiilor citate în prezentarea și lucrarea semnată de Dr. Wilfried Stücker și Dr. Tobias Sprenger (Immun-Onkologisches Zentrum Köln – IOZK, Hohenstaufen-Ring 30-32, 50674 Köln):

  1. [1] Busch, W. (1868): Beobachtungen über pathologisches Wachsthum. Berliner klinische Wochenschrift, 5, S. 137–138.
  2. [2] Coley, W. B. (1891): Contribution to the Knowledge of Sarcoma. Annals of Surgery, 14(4), 199–220.
  3. [3] Ehrlich, Paul (1909): Über den jetzigen Stand der Karzinomforschung. În: Beiträge zur experimentellen Pathologie und Chemotherapie. S. 117–164. Leipzig: Akademische Verlagsgesellschaft.
  4. [4] Banchereau, J.; Steinman, R.M. (1998): Dendritic cells and the control of immunity. Nature. 1998 Mar 19;392(6673):245-52.
  5. [5] Beutler, B. (2004): Inferences, questions and possibilities in Toll-like receptor signaling. Nature. 2004 Jul 8;430(6996):257-63.
  6. [6] Schirrmacher, V. (2015): Oncolytic Newcastle disease virus as a prospective anti-cancer therapy. A biologic agent with potential to break therapy resistance.
  7. [7] Russell, S.J. et al. (2012): Oncolytic Virotherapy. Nat Biotechnol 2012.
  8. [8] Hoffmann, J.A. (2003): The activation of T cells by dendritic cells. Nature 2003.
  9. [9] Maloney, D.G. et al. (1997): IDEC-C2B8 (Rituximab) anti-CD20 monoclonal antibody therapy in patients with relapsed low-grade non-Hodgkin’s lymphoma. Blood 1997.
  10. [10] McLaughlin, P. et al. (1998): Rituximab chimeric anti-CD20 monoclonal antibody therapy for relapsed indolent lymphoma. J Clin Oncol 1998.
  11. [11] Slamon, D.J. et al. (2001): Use of chemotherapy plus a monoclonal antibody against HER2 for metastatic breast cancer that overexpresses HER2. N Engl J Med 2001.
  12. [12] Sievers, E.L. et al. (2001): Efficacy and safety of gemtuzumab ozogamicin in patients with CD33-positive acute myeloid leukemia in first relapse. J Clin Oncol 2001.
  13. [13] Witzig, T.E. et al. (2002): Randomized controlled trial of yttrium-90-labeled ibritumomab tiuxetan radioimmunotherapy versus rituximab immunotherapy for patients with relapsed or refractory low-grade, follicular, or transformed B-cell non-Hodgkin’s lymphoma. J Clin Oncol 2002.
  14. [14] Hofman, M.S. et al. (2021): Lutetium-177-PSMA-617 for Metastatic Castration-Resistant Prostate Cancer. Lancet 2021.
  15. [15] Sartor, O. et al. (2021): Lutetium-177-PSMA-617 for Metastatic Castration-Resistant Prostate Cancer. N Engl J Med 2021.
  16. [16] Hodi, F.S. et al. (2010): Improved survival with ipilimumab in patients with metastatic melanoma. N Engl J Med 2010.
  17. [17] Topalian, S.L. et al. (2012): Safety, activity, and immune correlates of anti-PD-1 antibody in cancer. N Engl J Med 2012.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *